Doi polițiști din localitatea Ovidiu au fost bătuți crunt, pentru că au depus mărturie împotriva unor colegi, arestați după ce s-a descoperit că erau în cârdășie cu hoții de combustibil.
Răzbunare sângeroasă în localitatea constănțeană Ovidiu, a cărei victime au fost doi oameni ai legii, respectiv un agent de poliție din cadrul Poliției orașului Ovidiu și un polițist local. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cei doi au petrecut, împreună cu alți amici, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 10 spre 11 octombrie, în localul "Cafe Komodo", de pe strada Căminului din localitate. În jurul orei 2,20, când barul se mai golise, trei indivizi, care se aflau și ei în localul respectiv, și-au adus aminte că polițiștii depuseseră mărturie împotriva unor rude de-a lor, într-un dosar penal. De aici până la izbucnirea scandalului a fost un singur pas. Cei trei, identificați ulterior ca fiind Nicolae Lupu, Lucian Dumitru și Petrică Ghiban, i-au bătut pe agentul de poliție și polițistul local și au provocat mai multe distrugeri în bar.
"Cei doi au fost agresați ca urmare a faptului că au dat declarații în calitate de martori în cauza penală nr. 296/P/2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în care erau cercetați numiții Aurel Lupu, fratele inculpatului Nicolae Lupu, și Ion Lupu, unchiul inculpatului Lucian Dumitru", au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Constanța, unde au primit îngrijiri medi-cale. Ulterior, medicii legiști au stabilit că polițistul local V.I. are nevoie de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar agentul de poliție P.M.F are nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Țineau de șase pentru hoți
Se impune precizat că cei doi au depus declarații ca martori întrucât în dosarul respectiv sunt anchetați și un polițist local - același Aurel Lupu la care fac referire anchetatorii și al cărui frate a sărit la bătaie, pentru a-l răzbuna - și un polițist din cadrul Poliției orașului Ovidiu, Laurențiu Cicorschi. Atât Aurel Lupu, cât și Laurențiu Cicorschi sunt în prezent arestați preventiv, pentru că au fost complicii unor hoți care sustrăgeau combustibil din conductele Conpet: Oncer Suiu, Ion Lupu, zis "Caliu" (n.r. printre agresorii polițiștilor s-a aflat și nepotul lui), Mihai Bondarencu, Edwin Murtaza, zis "Pitbull".
Arestați pentru răzbunare
Ieri dimineață, cei trei agresori au fost duși în fața magistraților Judecătoriei Constanța, care au dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Cei trei sunt acuzați de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Totodată, inculpatul Nicolae Lupu este acuzat că a spart mai multe mese din bar, cauzând un pre-judiciu de 5.000 de lei.